"Bubico"

Motto:
"Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!"
...
""Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic în gândul meu. N-am văzut de când sunt o javră mai antipatică şi mai scârboasă... Dacă aş putea, i-aş rupe gâtul."
...
"Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"
...
"Ah! Bubico - zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ţi!... vedea-te-aş mănuşi!"
I.L. Caragiale, "Bubico",
(sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/teatru/ilc-bubico.php)

Pot eu sa nu-l iubesc pe marele nostru dramaturg si pamfletar? Nu mai zic ca 2012 este "Anul Caragiale".

Imi vedeam, ca de obicei, de treaba mea. Pozam trandafiri in parcul Carol. Ce sa vezi si ce sa auzi? Latraturi nervoase in spatele meu, din ce in ce mai aproape de mine. Ma intorc si vad potaia din imagine. Nu e genul care sa inspire teama. Dar e genul care sa inspire stres. Latra continuu in spatele meu, in raza de actiune a picioarelor mele.

Il iau cu frumosul, ca pe un... om mare. Ii zic blajin: "Chiar nu ma intereseaza latraturile tale. Vrei sa latri ceva mai departe de mine?". Tantalaul, insensibil la dialogul civilizat, ma ignora. Stapana, o baba (de ce nu ma mir), imi da explicatii, dupa obisnuita formula "Nu, ca nu va face nimic": "Asa va saluta el, vrea sa fiti prieteni". Eu ii raspund sec ca nu ma intereseaza prietenia patrupedului si continui sa fac poze. Javra domestica latra continuu si infernal.

Faptul ca are botnita aplicata pe prefix e un fel de atestat ca nu e tocmai usa de biserica. Mic si afurisit, ar zice unii.

Dupa vreo cinci minute de latraturi disperate fac apel la bunavointa babei sa-l ia pe "Bubico" de langa mine. Baba adopta atitudinea potaii si ma ignora si ea.

Asta e. Dupa inca 5 minute urechile mele isi pierd complet rabdarea. Ma simt cam agresat si decid sa iau atitudine. Trag o injuratura cu voce tare javrei, imi dau jos sacul din spate si ma pregatesc sa pocnesc javra daca insista sa mai stea prin raza mea de actiune.

Javra se refugiaza printre picioarele babei care, supriza, scoate lesa si i-o aplica (deci se poate!), in timp ce face comentarii deloc magulitoare pe adresa lipsei mele de intelegere fata de puisorul "dragalas" si "nevinovat". Apoi mi se adreseaza direct si imi spune ca daca am chef de liniste sa ma duc la... cimitir. "Dupa dumneavoastra", as fi fost tentat sa raspund.

Ma rog, replici aveam destule, dar au vreun rost?

Ar fi foarte placut, totusi, sa i se puna doamnei "Decibel" pe la 2 noaptea niste mp3-uri cu corul nocturn de latraturi ale haitelor de la mine dintre blocuri. La fel de placut ar fi, tot pentru doamna "Decibel" si tot la 2 noaptea, un concert de percutie la cazane de tabla.

Dar acum ce mai conteaza? Uite asa mi-am adus aminte din nou de maestrul si bijuteria literaturii romane si universale. Pacat ca nu am fost contemporan cu Ion Luca Caragiale. Bine macar ca sunt contemporan cu operele maestrului. As fi putut sa ma nasc mult mai devreme, intr-o lume mult mai saraca spiritual si probabil mai trista :)